Descoperire de proporții a polițiștilor într-un târg de antichități din Cluj

Descoperire de proporții a polițiștilor într-un târg de antichități din Cluj
Publicat: 13/10/2014, 16:11
Actualizat: 28/10/2014, 14:18

Aproape 100 de tablouri, între care unul semnat Nicolae Dărăscu, monede antice și flori de mină au fost confiscate de polițiști în urma unei acțiuni ce a vizat Târgul de icoane și antichități din localitatea Negreni, județul Cluj, au declarat, pentru MEDIAFX, surse din Poliție.

Potrivit sursei citate, în urma controalelor, polițiștii au confiscat 96 de tablouri, aproape 90 de monede Maria Tereza, din argint, de origine austriacă, mai multe monede antice grecești și peste 70 de flori de mină.

„În perioada 8 – 12 octombrie a.c., Direcția de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, a organizat o acțiune pentru protejarea patrimoniului cultural național, în Târgul de icoane și antichități din localitatea Negreni, județul Cluj”, se arată într-un cominicat emis de Poliția Română.

La acțiune au participat polițiști de investigații criminale specializați în infracțiuni contra patrimoniului din cadrul Direcției de Investigații Criminale a IGPR și din cadrul inspectoratelor județene de poliție Alba, Bihor, Cluj, Gorj, Hunedoara, Neamț, Mureș și Sibiu.

Obiectele confiscate au fost ridicate și predate Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca și Muzeului Aurului din municipiul Brad.

Polițiștii au dat șase amenzi contravenționale, în valoare totală de 8.000 de lei, iar obiectele urmează să fie expertizate, pentru a se verifica dacă sunt autentice și dacă fac parte din patrimoniul cultural național.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Analiza lui Traian Băsescu pentru prezidențiale. Ce s-ar întâmpla dacă Ciolacu și Ciucă ar fi...
Cine este Petru, românul ucis în Congo. Tânărul de 23 de ani urma să-și cumpere...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Călin Geambașu și mama copilului său se plimbă prin instanțe de cinci ani, dar... 'Mă...
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Reacţia unei eleve după ce a văzut ce i-a căzut la prima probă orală a...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Marina Almășan, adevărul din spatele despărțirii de Victor Socaciu: „Personajul care ne tulburase liniștea a...
Cele mai 'bunese' iubite de fotbaliști de la Euro 2024. Pe ce loc sunt româncele
Echipamente obligatorii pe toate mașinile din România. Ce pățesc șoferii care nu le au?
Putin adună provizii imense de hrană într-un buncăr high-tech, în eventualitatea unui război nuclear. Unde...
Cel mai SĂRAC președinte din lume! Are SALARIUL de doar...
Elena Udrea e nevinovată! Ce i-a făcut Traian Băsescu
Românii se înghesuie în această destinație de vacanță. Care sunt marile puncte de atracție
Ce a urmat după ce un client i-a aruncat cu cafea în față vânzătoarei. Fata...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Cosmin din Casa Iubirii a fost descalificat! Vestea care i-a lăsat pe concurenți cu gura...
Imagini de colecție cu Ana-Maria Barnoschi de la cununia civilă!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă...
Calea Lactee ar fi intrat în coliziune cu ceva uriaș chiar în timpul existenței Pământului
×